Răul cel mai mic

Cea care își asumă (sub pseudonim): Obrăznicătură

„Lume, lume! Hai, veniţi cu mic, cu mare, de luaţi hîrtia foşnitoare!“ Se îngrămădeau cu toţii mai ceva ca la bîlci. Cei mici alergau cu răvaşe colorate de la unul la altul, iau oriunde te uitai, îţi luau ochii promisiunile frumos încadrate şi panourile luminate în neon. Cei mari se scărpinau tacticos în vârful creştetului şi-şi mai mîngîiau puţin indecizia. Cu cine să votezi? Pe cine să votezi din toată harababura asta şi, mai ales, în vremuri ca astea?

Anul acesta, Ziua alegerilor picase numai bine, într-o duminică, aşa că doamnele îşi puteau arăta stofele cele mai bune, iar domnii aveau dezlegare la papion.

Erau şi ei, candidaţii, prin mulţime. Unii făceau ştrengăreşte cu ochiul, iar alţii îşi păstrau figura aspră – „c-or să arate ei de ce sînt în stare, mai tîrziu!“.

Proteste Rosia Montana in octombrie

Bucăţile de hîrtie erau cele mai importante, fiindcă ele urmau să fie ştampilate, numărate, iar pe urmă validate, spre alegerea lui, a Răului cel mai mic. Voi credeţi că ceea ce aţi mai văzut pînă acum, pîlpîind pe micile ecrane a adus măcar a campanie electorală? Ei bine, nu. Răul cel mai mic se alege pentru a face… aţi ghicit! mai puţin rău ca predecesorul său. Iar cînd vorbim de rău, nu facem referire la rea-voinţă, ci la un rău necesar. Acel tip de fenomen care trebuie validat de către popor.

Oamenii au cea mai grea misiune. Dar de unde să ştie ei care o fi, dom’le, Răul cel mai mic? Pentru asta ei, domnii şi doamnele apelau la ceva care se numeşte intuiţie. Ea vine în pachete mici şi adesea e greu de găsit, mai ales în Ziua Marei Alegeri. Îi mai vedeai, în tot bîlciul ăla, pe unii vînzători, cum dădeau intuiţie pe sub mînă, la suprapreţ, între două pahare cu limondă. Alţii mai strecoară intuiţia printre covrigei sau alune, pe cînd cei mai ingenioşi o leagă în buchetele de flori sau o prind de pachetele de ţigări ale domnilor.

Oricum ar fi, greu de găsit o intuiţie de prima mînă pe ultima sută de metri!

Veni şi cel mai aşteptat moment, intrarea în cabine c-un buletin de vot într-o mînă şi cu intuiţia făcută ghem, în celălalt pumn. Se stătea la cozi imense, după-amiaza venise şi aproape c-o lua la fugă. Şmecherii mai scoteau un ban şi dădeau intuiţia de la unul la altul, cînd ieşeau de după perdeluţe. Orice pentru puţin mărunţiş.

Odată ajuns de partea cealaltă a perdelei uşor transparente, omul nostru de rînd făcea ce ştia el că se face cînd trebuie luată o asemenea decizie: aşeza buletinul de vot pe pupitru, îl deschide larg, să se vadă toţi candidaţii, lăsa ştampila undeva lîngă, iar cu două degete scotea dintr-un buzunar intuiţia. Acea fîşie de pînză neagră pe care şi-o lega la ochi, după care apuca încrezător ştampila, şi-şi lăsa parafa oriunde îl ghida ignoranţa.

Candidaţii asudau, nici pe cel mai vesel dintre chipuri nu mai vedeai acum vreo urmă de surîs. Se apropia clipa numărătorii.

Moftul este pe Facebook. Vino în vizită.

O să-ți mai placă și următoarele: 

Olimpicii României sunt puțini, dar sunt buni

Totul în viață e să ai ultima tăcere

Marș acasă: românia către basarabia

Author: admin

Share This Post On