Cum n-am agățat
Jan31

Cum n-am agățat

Eu nu prea sunt omul de agățat. Nu mă ajută fizicul de niciun fel, poate mă ajută puțin inteligența și simțul umorului, deci se poate spune că sunt o epavă. Cu toate acestea, un prieten s-a gîndit că aș putea agăța în club.

Read More
Țara regilor despuiați de sens
Jan30

Țara regilor despuiați de sens

Un asfaltator și un bișnițar tipic capitalismului nu este tratat ca atare, el este rege. Regele asfaltului.

Read More
Detergentul și vesela
Jan29

Detergentul și vesela

Ai văzut cum sare un leu după prada sa? Sau un șoarece după șunca lui? Cam așa sar animalele alea dezlănțuite pe vase, cînd se toarnă reclama cu spălatul jegului din farfurie. O iau de margine, își umplu buretele cu săpun și clăbuci și freacă de parcă n-ar mai fi mîine. E o troacă în miniatură, oamenilor! Nimeni nu crede că vă face plăcere să frecați mîzga aia odioasă și să faceți asta pentru zeci sau sute de farfurii, grătare și mai știu eu ce mai găsiți. E o activitate atît de urîtă că bărbații s-au eschivat mereu de la ea. Și femeile ar face-o, dar li s-a dezvoltat simțul de gospodine în mii de ani și de-aia înjură în gînd și spală vasele. Nu contează ce soluție folosești, spălatul vaselor e una dintre cele mai plictisitoare și enervante activități. Iei troaca aia la frecat, mai descoperi că s-a lipit potolul într-un loc, fix unde își schimbă forma vasul, afară e cald și freci ca hipopotamul la jegul comestibil. Dacă era așa trendi activitatea asta nu existau mașini de spălat vase. Spre exemplu, nu putem sfîrteca un copac cu mîinile goale, așa că ne-am făcut topor. Da’ e greu și ăla, să tot dai cu un kil sau două de fier ascuțit într-un lemn e al dracului de anevoios și greu. Așa că ne-am făcut ferăstrăul, dar îți trebuia ajutor, oboseai și la ăla. Așa că a venit drujba pe care o ții în mînă și taie. Atît de simplă am căutat să ne fie activitatea. Mașina de spălat vase de-aia există. De fapt, există pentru că apa e prea rece, apa e prea caldă, buretele e rupt, unghiile sunt proaspăt făcute, ai altceva de făcut, etc. Mii de motive pentru a spăla automat vasele și doar unul pentru a le spăla la mînă: mutra aia de șocîte violat cu morcovul la un nene sau o duduie care rînjesc placa la TV. Știi că te mint, dar accepți, speri să ajungi să trăiești o experiență vicarială și să zîmbești și tu cînd speli vasele. Bunica mea n-avea niciun fel de detergent, iar mașină oricum nu pupa, ar fi cîrpit-o bărba-su zilnic dacă aducea vorba. Lua vasele alea, care mai murdare, care ultra murdare, și le spăla cu mîna goală. Avea o silă pe chip cum ai cînd ai călcat într-un căcat pe stradă și n-ai pe ce să te cureți. De fapt, avea o silă de zece ori mai mare, dar continua să spele. Toată untura de la carne, tot jegul adunat pe tigaie, toată sleiala de pe strachină, toate i se adunau pe mînă și sticleau în apa...

Read More
De la porc începe Crăciunul
Jan29

De la porc începe Crăciunul

Nu știu cum e pe la alții, dar la mine Crăciunul n-a fost niciodată tradițional. Sau nu tradițional după registrul de amintiri al majorității.

Read More
Wingman pentru orice
Jan28

Wingman pentru orice

Pentru cine nu știe, un wingman e băiatu’ (sau fata, nu ține de gen) care te însoțește cînd vrei să agăți ceva. Nu face mare chestie, doar te susține, îți pune pile. Dacă ești romîn, n-are cum să nu-ți placă să-ți pună cineva pile. Treaba e că un wingman e mai ales folosit cînd e pe bază de agățat, dar este un rol care, cred eu, ar trebui extins la multe alte lucruri. De exemplu, în sesiune. Vrei să înveți, n-ai pic de chef, dar te apuci. Un wingman, băiatu’ de încredere care te supraveghează, vine și-ți arde un capac dacă nu te mai oprești din scris, din învățat, din notat. Păi, ce, bă, tu numai învățat știi? Marș la o bere, marș de te arde cu o studentă sau ce mai vrei tu să faci în lumea asta. Wingman, și învățatul e aranjat. Dacă te apuci și citești pînă și etichetele de pe hîrtia igienică, wingman vine peste tine și te căpăcește. Spre exemplu, ai nevoie de un wingman cînd faci sex. El monitorizează dacă faci bine sau nu după cum țipă femeia sau bărbatul, că n-ar trebui să-i pese de orientarea ta atît timp cît nu vrei să-l iubești bărbătește într-un veceu dubios de pe la Universitate. Dacă faci bine, te bate prietenește pe umăr și-ți zice: “Hai, bă, că sună a plin!”, iar dacă nu e bine, o pocnește pe ea ca să țipe. Dacă ești femeie, cu atît mai bun un wingman. Dacă tipu’ pe care l-ai agățat nu face treabă bună, el sare și-l cîrpește cu o bîtă după urechi. Păi, ce, de-aia l-ai agățat, să nu dea ca taurul? În final, un wingman cînd vrei să bați pe cineva. Știi sigur că tu n-ai decît 1.50 la pachet cu 45 de kile, dar îl iei pe el mai mare și-l bagi în pumnii, cuțitele și săbiile altora. Stai liniștit, scopu’ lui în viață e să fie victimă. Ăăă,...

Read More
La cumpărături, capitaliștilor!
Jan25

La cumpărături, capitaliștilor!

După ce zeci de ani românii au stat la cozi de mai mare dragul ți-era de socializare acolo – și de mai mare traficul se făcea pe sub mână cu produse – s-ar putea crede că odată capitaliști, și de vreo 20 de ani, oamenii s-au adaptat. Dar nu, nici pomeneală. De prin toate magazinele pe unde am fost (și nu zic că n-au aplicat practici de bișniță, de exemplu preț schimbat de la raft la casă) am reținut trei situații. Prima a fost a unui pensionar. Dar pensionar la suflet, că la alură să fi bătut spre 30 de ani. A tot stat, a cântărit din priviri câteva produse de patiserie și a întrebat-o pe cea de-acolo: “Dar nu sunt cam mari prețurile?” Ea a ridicat dintr-un umăr, și-a înclinat capul spre stânga și l-a lăsat în plata lui. Vasăzică, trebuie, dom’le, o reglare a prețurilor să fie orânduite după client. Să placă omului. Altă dată, eram la casă și o doamnă – a se citi: o hoașcă nesuferită și neghioabă – tot împingea să avansez. Pentru cine a văzut Lidl știe că banda este mai lungă decât A2-ul spre Constanța. Dacă pui produsul pe bandă, riști să ajungă el înainte și tu tot să fii în spate la vreo două persoane. Dar duduia împingea până a zis: “Dar avansați, domn’e, odată!” Am întrebat unde, dat fiind că în față mai erau patru oameni. “Ce mă interesează pe mine unde, banda e liberă, pune acolo pe ea!” Asta pentru că, de ce nu? Dacă tot e liberă banda, să mă sui pe ea, să n-o mai încurc, să-și poate face cumpărăturile cum a văzut la TV, că nu stai la coadă. Toată stima și respectul pentru femeile în vârstă pe care le-a cernut regimul prin sita sa egal împărțită. Așa s-a făcut cu încă o pensionară la Mega. Eu n-am avut a face. A ajuns la casă, i-a cântărit casiera puiul și – șoc! groază! – 10 bani mai mult pe kil. Normal era să nu-l ia, dar l-a apucat, l-a zvârlit în pungă și a spumegat mai apoi. “Hoților!” Casiera șocată, ce i-o fi venind duduii. “Capitaliștilor! Ați distrus comerțul, economia!” Abia apoi și-a zis oful, n-a mai asteptat restul de bani, pentru nepotriveală de preț, și a mai zis una: “Patronii cu banii, voi cu munca!”. Pentru că, nu-i așa? Oamenii muncesc de bunăvoie și neplătiți, săracii. Așa bun era comunismul, nu îi lua la muncă neplătită, nu-i implica în construcții imense, nu le făcea program pe 3 ture și nu le schimba prețul de la raft la cas (ca să-l schimbe trebuiau și...

Read More
Uită-ți copilul în 5 locuri numai bune
Jan24

Uită-ți copilul în 5 locuri numai bune

  Asta e, oamenii mai greșesc. Unii au ales sau nu să pice bacul, tu ai ales să ai un copil. Femeie sau bărbat, trebuie să știi că un copil nu e pe viață. Da, așa ți-au spus de la spital și așa ți-au zis și ai tăi acasă acasă, e al tău și trebuie crescut. Dar îl poți crește până pe la 5-7 ani, apoi cauți să-l uiți pe undeva. Atenție! Vezi să nu te știe niciodată după nume, doar după genericele “mama” sau “tata” – “vacă insensibilă” și “bou comunal” sunt, totuși, construcții greoaie la o vârstă timpurie. Uită-ți copilul într-o excursie. Vezi, dacă poți, să-l îmbarci într-una de două zile. După ce a plecat și e sigură treaba că nu se mai întoarce vreo 24 de ore minimum, te pui și împachetezi totul de prin casă. Pături, carpete, zestrea de la maică-ta, totul trebuie strâns. Eventual, dai și cu aspiratorul înainte să pleci. Casa, dacă nu stai cu chirie, o vinzi mai încolo, ideea e să-ți uiți copilul în urmă. Asigură-te că a învățat să vâneze și du-l în pădure. Ce naiba, Hansel și Gretel au pățit la fel și a ieșit o poveste pe cinste. Bine, n-au sfârșit în cel mai bun mod cu putință, dar firul poveștii n-a mai ținut cont de asta. Dacă te întreabă de ce îl lași acolo, e momentul în care îi dai rucsacul cu unele produse de intervenție și o rupi la fugă. Întrebatul e semn că începe să se prindă. Și dacă se prinde de manevră, se încolăcește de piciorul tău și nu mai ai scăpare. Nu fi o persoană egoistă și uită-ți copilul la rude: mătuși, unchi, bunici, alte mătuși, veri (dar nu din Vaslui, Botoșani sau Buzău), prieteni din copilăria bunicului, etc. Te duci în vizită, duci chiar și bunătățuri, iar copilul îl “depozitezi” într-o cameră ceva. Când e să pleci, te faci că n-ai uitat nimic în urmă. Fă bine și du-te cu mașina, dacă o iei la fugă o să pari o persoană tare dubioasă. A, și încă ceva: nu carecumva ruda să aibă numărul tău (poate nici adresa). Lasă, îi plac la nebunie copii, chiar dacă n-o spune. Iubirea se mai și simte, nu doar se transmite verbal. Uită-ți copilul la magazin, de preferat unul cu multe dulciuri de care se lipește instant. De acasă, vâră-i în buzunar un bilețel cu următorul mesaj: “Este o bomboană de băiat (fată), dar mai am cinci copii acasă, ta-su e în pușcărie și-i bate zilnic.” Un suflet mare sigur se va îndrăgosti de el, mai ales dacă țipă din toți plămânii de zici că-i sirenă antiaeriană...

Read More

Cerc trigonometric

Ioana...

Read More

Când moartea este necesară

A murit Șerban Ionescu. Mă bucur că a murit. Ar trebui să ne bucurăm cu toții că a murit. I s-a întâmplat poate cel mai bun lucru din ultima vreme. Bine, al doilea cel mai bun lucru. Și era necesar să moară.   Nu am nimic cu Șerban Ionescu, a fost un actor mediu cu câteva vârfuri, uneori, s-a remarcat în câteva reclame și într-un scandal cu nevastă-sa. Ba chiar mi-l aduc aminte dintr-un film mai vechi, în rolul acela mi-a plăcut. Dar era bolnav. Atât de bolnav, încât la o vreme nici nu se știa ce are sigur. El a fost astfel un om între trei stări, dintre care două erau stabile. Era în starea de legumă, și putea să se facă bine, și putea să se facă mort. A murit, binele nu l-a mai prins. Și lumea este “vai, dar te bucuri pentru moartea omului?!”. Da, pentru că dacă el ar putea să spună ceva, asta ar spune: “Bă, sunt bine, mă bucur sincer că am murit. Aș fi preferat să mă fac bine, dar nici mort nu e rău”. A scăpat de o suferință perpetuă, de o alienare pe patul de spital și, destul de important, nu mai provoacă mila oamenilor. Oamenii-s miloși, e defectul lor, dar nu e nimic demn în a strânge oameni pe lângă tine din milă. Nu ai niciun sprijin și știi că te-ar lăsa. Dacă ar putea. Dar nu pot, au milă, îți aduc mâncare, îți duc plosca, te spală, te aranjează. Iar tu stai. Stai și te uiți la tavan, te uiți pe pereți în timp ce cineva are grijă de tine cu scârbă pe față și în minte, dar cu milă în suflet. Aruncați dovezile și pozele! Și m-am săturat să văd poza aia cu el întins pe pat, prins doar bust, cum privește spre o forță divină care nu-l mai ajută, nu-l mai vede. Privește ca un muribund. A privit, probabil, și în ultimele minute la fel. A simțit finalul, aerul nu-i mai ajungea, iar luminița de final s-a aprins. S-a speriat, în mod cert. Apoi, s-a împăcat cu totul. A murit. Moartea nu-i șterge meritele, atâtea câte au fost ele, dar nici nu este atât de neagră. Rudele plâng și le trece. Morții care nu se văd, se uită. Dar eu mă bucur pentru el. M-am bucurat și pentru Darie, alt om cu probleme de sănătate. Sper sincer să nu mai fie nevoie să mă bucur pentru Rebengiuc sau...

Read More
Ce-i jurnalismu’ ăsta?
Jan22

Ce-i jurnalismu’ ăsta?

Acum c-am distrus visuri și-am nefericit copilării, țin să mai menționez și că ziaristul este acum reprezentat de către cetățean, iar ziaristul a devenit prestator de servicii.

Read More
Nu cunosc numărul de telefon
Jan21

Nu cunosc numărul de telefon

Am sunat-o pe mătușa mea ieri, e sora bunicii. Mi-a răspuns cam greu, dar am ajuns să vorbim. A împlinit 67 de ani. O viață de om, nu altceva. Am vorbit, am vrut să-i urez de bine, numai că nu m-a recunoscut de prima dată. Nu mi-a recunoscut vocea. De câțiva ani buni se luptă cu Alzheimerul. Cred. Asta pentru că boala a început să câștige. După cum îi apar firele albe în cap, pe atât de mult uită detalii, pierde amintiri. M-a recunoscut ieri, mai greu, dar la nume a tresărit. Poate la anul îl uită și pe-ăsta. N-am întrebat-o de sănătate, știu cum îi merge, i-am văzut analizele. I-am urat ani mulți, dar cred că am fost optimist. I-am spus că e în floarea vârstei și ea n-a mai râs ca altă dată când îi lăudam “tinerețea”, dar cred că boala a mai câștigat un teritoriu. Apoi am închis, terminasem cu urările. M-am uitat la telefon și arăta 2:26 de minute. Carevasăzică, 140 de secunde pentru 67 de primăveri. Dar am mințit la început, n-am sunat-o ieri pe mătușa – sau tanti, după cum îi ziceam încă din copilărie. Nu că n-aș fi vrut, mi-e tare dragă, dar a murit. A murit la vreo trei luni dupa ce am vorbit cu ea, anul trecut. Ieri aș fi vrut s-o sun, dar s-a mutat și nu-i știu numărul de telefon. Adresa i-o știu, însă nu mă grăbesc cu vizitatul, o las să se instaleze și să bage în cuptor tava cu plăcintă. Apoi mă...

Read More

Panteonul zeilor din carton reciclat

“[…] era o poveste incredibilă, dar era o minciună”, acesta e un fragment din mărturisirea lui Lance Armstrong cu privire la dopaj. O minciună, deci. Nu ar trebui să-l judece nimeni pe ciclist, după cum spune, a făcut totul pentru a câștiga. Poate puțin prea mult. A fost un zeu care a stabilit destul de multe standarde. A devenit cavalerul bicicletei, alergătorul pe două roți. Mi-aduc aminte că prima dată când am aflat mai multe despre el a fost la o emisiune care acoperea modificare motocicletelor. Voia una pentru fundația lui Livestrong. A obținut-o. Îmi aduc aminte că au proiectat rezervorul după casca lui, iar undeva pe motocicletă au marcat titlurile lui. Au făcut o emblemă în plus, pentru că era pe cale să mai câștige un titlu. Și l-a câștigat, dar doar cât să le piardă pe toate acum. El a fost un zeu al sportului, dar ca orice zeu din acest domeniu a făcut o prostie. Și-a pus mâna pe gât și a strâns. Venele i s-au zbătut sub mână, a simțit cum se sufocă, apoi a murit. Și a renăscut ca om, un om pătat de alt păcat decât cel originar, și anume al dopajului. Este un stigmatizat, cum ar veni. Maradona l-a primit lângă el, acolo unde mai sunt mulți alții. S-au aliat în clubul foștilor zei și-și beau în tihnă berea în bodega lor la masa pe care stau postate performanțele. Așa este cartonul, se înmoaie la apă. Așa e cartonul reciclat, trebuie păstrat cu grijă. Senna a murit puțin cam devreme, poate prea devreme, dar a murit zeu. Este moartea o soluție? Foarte probabil, te îmbălsămează, te aruncă în racla istoriei, iar enoriașii ți se închină când le vine la îndemână. Moartea nu e de dorit, dar se pare că ajută renumele. Un erou moare o singură dată, un laș de o mie de ori, spune dl Shakespeare. Păcat că Armstrong și Maradona nu au fost eroi, ar fi murit (metaforic, desigur) și i-am fi păstrat așa în memorie. Au fost zei, se pare că zeii doar renasc sub o formă mai găunoasă, pătată. Cât despre Schumacher, un alt ceva, el a fost eroul de catifea. A câștigat, n-a murit, nu s-a dopat. Sau încă nu s-a...

Read More