5 lucruri care îți arată dacă ești Papă sau nu
Feb28

5 lucruri care îți arată dacă ești Papă sau nu

Se poate să fii Papă azi, sau cînd îți vine ție, dacă mai crezi într-un om care povestea și vorbea frumos acum 2000 de ani.

Read More

Feminismul a înfrânt! Într-o anume formă

“Moftul” a avut dreptate! Asta ar trebui să zicem. Mă rog, Luca S. a avut dreptate, Oana Băluță a câștigat un titlu la decernarea unor premii de femeia anului. A fost bătăioasă, cioporul de studente care s-o susțină a fost la datorie cu un like și un share pe Facebook și a ieșit cioaca. Bine, unele nici măcar un mersi n-au primit, un “bravo că m-ați susținut”, dar n-are a face cu subiectul, a câștigat și atât. Hai să dau citire titlului adjudecat: “Proiecte de advocacy şi prevenirea violenţei asupra femeilor – Oana Băluţă, președinta Centrului FILIA, pentru cele mai multe voturi în competiţia Campania Respectului, susţinută de Avantaje şi Avon pe Facebook (CampaniaRespectului). Trofeu acordat de Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon România şi Moldova.” zice Libertatea (am scos eu greșelile gramaticale, nu-i problemă) N-am prea înțeles ce-i cu advocacy-ul ăla, o fi ceva de bine, s-o da la kil în piață sau la doctorat în facultate. Adevărul că ea s-a luptat contra violenței, altfel n-ar fi fost luată la mișto campania aceea cu bătubilă sau ceva pe Facebook. Dacă ești luat la mișto pe Facebook e de bine. Cred. Fotografia de mai sus e bună a servi drept dovadă tuturor, și mai ales celor care propovăduiesc feminismul: bărbații sunt mereu acolo, gata să ia o pauză de la a te ajuta (pe tine ca femeie), gata să mănânce ciocolata care ți-a rămas (nu risipi, e pagubă și păcat) și gata să doarmă în locul tău când ai prea multă treabă pentru a lua o pauză. Ce să mai, noroc cu bărbatul, că altfel nu ați mai avea niciodată timp pentru micile voastre plăceri. Și gata cu ironia, că nu dă prea bine la CV. Dar mai las o poză – push tha...

Read More

Încă din Antichitate

     Să fii homosexual în zilele noastre poate părea ceva de prost gust, ilogic, chiar scârbos. Însă puţini sunt cei care ştiu că defapt este o “meserie” practicată încă din Antichitate, perioadă în care nu era văzută cu aceiaşi ochi ca în zilele noastre. Cine ar putea să spună ce este normal şi ce nu, într-o lume dictată de nonconformism şi personalităţi influente ? De ce am spune că homosexualii nu au şi ei dreptul lor la exprimare? Încă din Roma antică relaţiile intime între persoane de acelaşi sex nu numai că erau permise, erau chiar încurajate. Astfel, contactele sexuale dintre bărbaţii romani şi sclavi erau un lucru normal în acea vreme, ca de altfel cazurile împăraţilor romani implicaţi în relaţii intime cu persoane de acelaşi sex. Unul dintre cei mai cunoscuţi homosexuali ai lumii antice este Iulius Cezar, carcaterizat printr-o celebră replică : “Bărbatul tuturor femeilor şi femeia tuturor bărbaţilor”. Alte exemple ale libertăţii de exprimare sunt China şi Japonia, între secolele VI- X, unde homosexualitatea nu era privită ca un păcat, ci era percepută drept cea mai pură formă a dragostei. Peste tot în lume era practicată liber, fiecare ţară având propriile reguli şi obiceiuri în acest sens. Deşi se pare că am evoluat, acest subiect a pierdut din teritoriu în timp, devenind un subiect tabu. Suntem oameni, suntem diferiţi, avem dreptul sa fim cine suntem. Trăim în era tuturor posibilitaţilor. Hai să nu ne mai ascundem după deget, oameni...

Read More

Război cu şi despre LGBT într-o mică urbe, capitală de ţară

Pe lângă răsculările din PNL şi venirea dubiosului de la Sibiu, săptămâna a mai fost acaparată de LGBT. Da, mamaie, pederaştii patriei s-au vrut manifestaţi. Nu-i vorbă, n-am nimic cu ei, chiar dacă manifest înclinaţii homofobe. Aş putea colabora cu un homosexual, cu o lesbiană la fel de bine ca cu un ţigan, dar asta nu înseamnă că-mi face plăcere. În egală măsură nu-mi plac unii credincioşi şi preoţi, deci este o ură moderată bazată pe anumite lucruri. Dar nu m-aş duce să împroşc cu vopsea un legebetist de-ăsta, un homosexual. A ales sau i-a fost aleasă orientarea, nu mă preocupă, însă văd că-i preocupă pe anumiţi cetăţeni. Nişte vite idioate mai proaste decât un cal înfundat în lasagna franţuzească. Bun, şi au atacat vizionarea unui film, au mai pus şi nişte afişe. Am convenit deja că-s idioţi, nu trebuie justificare pentru actele lor. Mă rog, justificare de-aia raţională de care oricum nu sunt capabili. Dincolo de ei sunt ceilalţi, “pro-iştii”. Ei sunt aceia care manifestă o preocupare mai mare faţă de unde o vârâ Cornel decât Cornel în sine. Am văzut un articol din astă specia pe blogul ActiveWatch. Este de o mizerie care provoacă lacrimi. Nişte cercopiteci s-au apucat ei să mâzgălească afişul mai sus menţionat. Cu vopsea, cu mănuşi pline cu vopsea. Citeşti textul ăla şi pare că sunt nişte războinici care ascut sabia dreptăţii, egalităţii. În fapt, sunt nişte siniştri. Au la fel de mult tupeu cât am eu să arunc baloane cu apă în capul trecătorilor pe trotuar. Şi arunc de la geamul unui hotel, şi cu o mască de schi pe faţă. Atât de curajoşi au fost ăştia. Dacă distrugi ceva, fă-o frumos, cu boom! Dacă aş fi tare bazat (în cazul prezentat mai sus), aş arunca apă pe trecătorii susnumiţi cu găleata şi de la un metru în faţa lor, nu de la distanţă şi mascat. Aşa şi ei, n-au pus mâna pe baros să spargă panoul ăla, n-au dat cu bidineau peste acele cuvinte belicoase, au mâzgălit cu niţică acuarelă. Şi se poartă de parcă ar fi distrus armata nazistă când a intrat în Polonia. Şi asta arată două probleme: oamenii au chef de harţă, de război – n-ai zice că au trecut peste oameni secole de evoluţie; şi au chef de prosteală. Habar n-au cum să facă ceva, dar vor să facă. Nu se consultă cu nimeni, li se aşterne musca pe creier şi cred că au găsit cheia. Războinicii beznei în noaptea minţii, asta sunt toţi, atât ăia de vor belirea homosexualilor, cât şi cei care vor scalpul celor dintâi. Lipsa educaţiei se vede la ofticaţii ăştia de pseudo-heterosexuali....

Read More

Om potrivit, caut loc

Tot românu’ parvenit, când părăseşte dulcea ţară de glorie a lui Eminescu, cu coloane infinite şi peisajul acela montan de vis spre vreo ţărişoară, de obicei din vestul Europei,  lasă-n urmă o dâră de bale, mai ceva ca un limax în zilele lui bune şi-n lung elogiu. Nu-s patrioată, nu voi fi, însă nu de-asta nu voi aprecia ce am. Cred că totul se rezumă la om, la bipezii ce populează arealul vizitat. Oamenii se comportă diferit şi frumos cu musafirii; ţine de educaţie, de maniere, de  aceea nu poţi compara. Ce dracu’, e ca și cum mămăica ar veni să te vadă;  tu nu știi cum să te comporți, dar știi că nu trebuie s-o faci să se simtă delicato-negativ dat fiind că modifică monotonia graficul visteriei tale pozitiv. Există oameni pentru care comportamentul si etica contează. Problema noastră constă în populaţie  şi iată de ce: într-unul dintre aeroporturile ce brăzdează continentul ce-a oferit lumii mari genii, s-au ciocnit frontal doi români, şi-au cerut scuze într-o engleză stâlcită,  au trecut mai departe şi pam-pam, au făcut cunoştinţă stromelagului din dotare cu neamurile apuse ale celuilalt. Tipic aş spune, chiar o dovadă sinceră de fair-play. Nu pricep! Lăudăm ţările vizitate, uneori pe merit, alteori pentru că vedem ce nu avem şi-am vrea, iar de aceea făurim ţărilor imagini false, căci nu locul propriu-zis este cel ce ne induce o opinie, ci oamenii; din comportamentul  lor derivă caracteristicile oraşului: curăţenia, organizarea,  viziunea de ansamblu; dacă până şi pentru o eroare băgăm şi scoatem vreun iepure din joben, nu e de mirare ceea ce survine. Mă amuză mentalitatea: atât de mult  blamăm,  ne ruşinăm că suntem români, eventual ne certăm mămica că nu ne-a născut în locul potrivit, însă nimeni nu se gândeşte că schimbarea tre’ să înceapă cu el.   Dacă-l cerți pe Sfântu’ Petru că nu bate pe umăr vreo figură sfântă, dacă preferi să ții cu dinții de viziunea comunistă și să nu deschizi ochii, că deh, în derivă fusăși și-n aia vrei să apui, n-ai de ce te plânge. Meriți ignoranță pentru ignoranță. E un schimb echitabil. Oamenii au aşteptări mult prea mari de la ceilalţi, iar când vine vorba de potenţa personală şi exemplu dau cu stângu’  în dreptu’ , mai ceva ca un fotbalist netalentat. O fi mai uşor să lauzi ceva ce nu ai şi să critici ce ai, dar parcă mai profitabil e să înveţi să te auto-depăşeşti de vrei să  cunoşti sânul lui...

Read More

Desfătarea zeului Ra

Foto: Ioana...

Read More
Ajută-ți aproapele până te curăță de tot binele
Feb21

Ajută-ți aproapele până te curăță de tot binele

Un defect în viață este să fii bun, să ajuți pe cine poți și asta complet dezinteresat (doar nu ceri în fiecare zi plata în natură sau saci plini ochi cu bani). Așa că se nimerește să ajuți. Mi s-a întâmplat și mie, nu-i de râs. Mai pe la începuturile mele în școală (gizmnaziu, a 7-a) eram isteț (da, știu, lucrurile se mai schimbă cu anii) și știam materia suficient de bine cât să-mi ajut colegii. Era, printre colegi, o colegă. Ar fi vrut săraca să învețe, dar pe drept declar că era proastă, în afară de română unde mânca pe pâine cartea aia de critică. Și eu știam la restul, iar ea cred că s-a prins că aș cam vrea s-o cârjesc. La un test la biologie mi-a tot cerut, i-am tot dat (era grilă), ea hihi, eu haha, părea că se leagă ceva. Nimic. Cam o lună a fost nimic, până la următorul test când a prins un drag nebun de mine, nebun de se rotea în cuibar rotind de ape ca la Eminescu. O idilă de doar 50 de minute pe parcursul căreia eu prestam de zor și ea mă îndulcea doar cu un zâmbet. Bă, și ce țâțe avea! Altă dată am fost bun cu un coleg. Se poate spune că știam să desenez. Mă rog, era pentru o caricatură și îmi ieșeau astea. Eu mi-am făcut un băsescu pe un vapor cu un colac în jur, spre rușinea mea ma inspirasem de la Andronic. Un coleg dorea și el ceva, o caricatură să aibă ce arăta. În doar o pauză am încropit un Cațavencu ireal. Bogat în burtă, cu mustață la bord și alură de baron local. Amândoi am luat 10, eu speram să prind un loc în echipa de fotbal a clasei. Nu eram nici pe departe Maradona, dar nu e ca și cum nu știam ce e aia pilă. N-am prins locul la fotbal, m-am resemnat în cei 50.000 de lei pe care i-am primit de la același coleg la altă temă. Ceva mai recent, când m-am prins că liceul nu mă învață nimic mai practic decât să mă duc la o facultate unde m-aș putea specializa pe ceva absolut paralel, am zis că pot fi din nou isteț. Tot pentru o fată. Eu eram înfipt în blogăreală, credeam că am idei bune pe-atunci (nu s-au schimbat multe) și făcusem un proiect pe WordPress. Fata, deh, m-a chestionat (se poate să fi fost de vină spam-ul generat de mine pe mess) și mi-a cerut s-o ajut. Am ales tema, sloganul (era mortal!) și i-am dat produsul. N-a scris nimic vreo lună, apoi...

Read More

Harlem Shake, niciodată nu ai fost mai prost de atât! [video]

Există o chestie idioată. Dacă Gangnam Style părea că este un dans idiot, atunci Harlem Shake este pepita proștilor. Este atât de prost, încât ai putea să treci deștept doar dacă îți curg bale printre dinți și când plouă ții gura deschisă ca să te îneci. Prin comparație cu fanii Harlem Shake poți să pari inteligent numai dacă desparți corect în silabe “da”. De fapt, odată cu Harlem Shake nici nu mai trebuie să pari inteligent, ești deja, dacă n-ai intrat niciodată într-o horă de-asta de “negrișori”. Harlem Shake, scoate inteligentul din aproapele tău! – ăsta ar trebui să fie sloganul acestui dans idiot Îl știi pe Gigi Becali, ce dracu’. Ei bine, ciobanul ar putea să treacă drept Einstein prin comparație cu fanii Harlem Shake. Nu este un dans, este o bălăceală publică în penibil. Nu este nici măcar o mișcare, este un impuls dat idioților. Nu știi să dansezi, nu poți să faci nimic cu viața ta? Fii viral pe YouTube cu Harlem Shake! Fii idiot, societatea internaută te vrea idiot! Harlem Shake, niciodată nu vei mai fi prost în alt grup ca într-unul de Harlem Shake. Gangnam Style este vals vienez pe lângă mizeria asta. Știi manele? Normal că știi, ‘te-n mă-ta! Ei bine, alea sunt mai bune decât Harlem Shake, știi ce trebuie să faci acolo, ești penibil dându-te mare. Aici ești penibil natural, de pomană! Pentru toți harlemiștii ar trebui să se facă o cameră. Ești pocnit cu o copită de cal între urechi de fiecare dată când dai senzația că ai porni un dans. E clar, societatea poate fi mereu mai proastă decât o arată. În câțiva ani, voi putea fi un geniu doar ducându-mă cu un chibrit în nu știu ce oraș din lume (lumea occidentală) și aș putea să fiu noul Newton. Newton, am zis! Ceara prăfuită din urechile Ioanei Tufaru ar fi mai mândră să fie pe un bețișor de urechi, decât este un idiot care intră în Harlem Shake! Și asta e...

Read More

Paraîndărăt per om

În prima zi din 2012, mai spre amiază, citeam diverse lucruri și am dat de un text pe un site tare bun. Redau doar atît: “Care cum o să-i vină la îndemână, o să-ți dea un șut în cur” (Daily Cotcodac). Nu e problema că oamenii sînt pregătiți să te vîndă, ci problema e că sînt dispuși să te dea pe prea puțin. Un om crește greu, îi ia cîțiva ani să ajungă la un preț bun, să fie valoros, iar unii sînt dispuși să-l dea pe te miri ce. Un om necesită educație, de la ținut furculița și cuțitul corect în mînă la știut marile teorii ale filozofilor, iar educația nu este gratuită. Un om pierde ani de zile (uneori) cu educația, să se asigure că știe totul, iar altcineva îl vinde ca pe o gloabă prea oropsită, dar numai bună să fie în loc de carne de vită. Omul este scump doar pentru că nu e la fel. Vaca e la fel, o folosești la fel, una dă mai mult lapte, alta mai puțin, dar folosești aceleași lucruri de la ea. Calul la fel, unul trage mai cu putere, altul este mai molatic, dar știi la ce e bun. Iisus a fost dat pe 30 de arginți, o afacere tare proastă ținînd cont de cît valora, și probabil că de-aia s-a sinucis Iuda, și-a dat seama ce fraier a fost. Ai zice că în 2000 de ani am învățat să cerem mai mult pe oameni, pe semeni, dar nici gînd. Comerțul este deschis, se vede bine, să fie vînduți și oamenii pe piața asta liberă, dar să fie un preț mare pe capul lor. Ar fi păcat să coste tot 30 de arginți, să nu valoreze mai mult decît un zeu...

Read More

Despre concerte numai de bine, despre oameni e altceva

Pe lângă fotografie, singurul lucru care mă mai face să mă detașez complet și să elimin toate energiile negative din mine sunt concertele. Trebuie să stau cât mai aproape de scenă astfel încât să simt vibrația nebună a instrumentelor cum trece prin mine. Mă refer aici la concertele din cluburi. Nu mă dau în vânt după cele în spații mari sau deschise. Însă nu voi continua să înșir aici amintiri din copilărie vizavi de trăirile mele din timpul exploziilor de sunete, ci voi încerca să aduc în discuție anumite detalii care mi-au sărit în ochi când s-a pus problema să merg la astfel de evenimente. Sursa: alecudana.tumblr.com După cum bine știți, dacă dau join la un eveniment, oricare, în cazul în care vine o jumătate din cei care au dat attending este bine. Așa se pune problema și în cazul concertelor de club. Organizatorii se agită să promoveze evenimentul și deodată se trezesc cu un număr mare de oameni ce par să vină la eveniment. Iluzia Facebook. Dar, în seara cu pricina, realizezi că, dacă nu te ții de capul omului, el uită sau găsește altceva de făcut. Într-un fel este bine, astfel vin cei care chiar apreciază muzica acelei/acelor trupe și nu indivizi de umplutură. Însă pentru bugetul celor de pe scenă nu este tocmai roz situația, de aceea nu este de mirare că multe trupe au trecut în ”neființă” din cauza lipsei banilor, deși muzica lor merită să fie împărtășită și dezvoltată. Cei mai amuzanți mi se par acei indivizi care se trezesc să dea attending chiar după ce concertul a trecut. Indus în eroare de existența event-ului, el dă click pe butonul magic, deoarece pare interesant când îi apare poza de profil pe pagina respectivă. Ce să mai zic de timeline. Câtă nevoie de atenție! Ajuns în sufletul clubului, aștepți să treacă ora magică în care se presupune că se mai strâng oameni să facă puțină consumație. Hei, și clubul trebuie să-și câștige o franzelă. Deși pe pagina event-ului era specificată o anumită oră la care începe concertul. Descoperi că încăperea este prost încălzită și începi să te rogi ca lumea să se adune mai repede. Chiar și puțină căldură sufletească nu strică. După ce ai trecut de etapa asta, poți avea surpriza să vezi în jurul tău oameni desprinși din alte filme. Și nu, nu încerc să fac discriminare. Însă am sesizat cum, în cazul trupelor extrem de cunoscute și cu o istorie bogată în spate ca, de exemplu, Luna Amară, apar la concerte și indivizi care nu au nicio treabă cu genul cântat de cei ce urcă pe scenă. Vin din teribilism. Biletul nu...

Read More

Tăcerea mieilor

Foto: Ioana...

Read More

Haina moarte n-are, însă moda da

Bunicul, după ce a ajuns pensionar, a devenit ipohondru. Și-a continuat povestea de iubire cu alcoolul, iar să fie ipohondru s-a dovedit o sarcină cu normă întreagă. Prin anii 2000 l-au apucat gândurile de moarte. Nu spun că era tânăr, avea peste 60 de ani, fuma, se plângea că nu poate să respire și continua să bea. A strâns bani, de la pensie la pensie, și s-a făcut cu un costum. L-a probat, i-a venit, era ca turnat pe el, îl prindea bine viu pe cât l-ar fi prins și mort, l-a pus la păstrare pentru când o veni momentul. I-a mai venit apoi ideea unui costum. Unul de brad din câteva scânduri și cutie care să-i protejeze costumul cel bun de intemperii, viermi și altele pericole din pământ pentru când o muri. L-a probat și pe-ăsta, s-a așezat în el și a cerut o pernă drept căpătâi. În următorii ani chiar a adormit de câteva ori în coșciug, dar numai când era beat. Apoi s-a plictisit de moarte (ipohondru a continuat să fie). Au trecut 10 ani de când a făcut toate pregătirile astea și m-a sunat bunica. “Știi ce a făcut tac-tu mare? A făcut un drac, a dat jos coșciugu’ și l-a spart la foc.” Nu-i mai venea, cică. La trup s-a mai îmbogățit bunicul, a căpătat ceva anvergură – poate unde o fi lăsat alcoolul și fumat. Apoi, a probat costumul de moarte și – surpriză! – nu i-a mai venit. Vrea altceva acum, vrea ceva modern, ceva nou. Eu i-am spus bunicii să-i transmită că avem noi grijă atunci când o muri. El nu și nu, vrea să vadă cum vine costumul, să nu-l băgăm în pământ și să râdă lumea de el pe la...

Read More