Drama creatorului de geniu
May31

Drama creatorului de geniu

Îmi aduc aminte, uneori, primele momente când am vrut să scriu și să apuc pe drum de snob sau boem. Am încercat cu poezie, apoi proză, apoi [aproape] m-am lăsat. Prima poezie era ceva cu o pasăre moartă. Asta e, n-am găsit altă suferință! Și m-am apucat, am scris, am făcut-o la vreo două catrene, erau egale în lățime, după cum învățasem în școală. Și i-am dat-o mamei, era cel mai apropiat om imediat ce arsesem ultimul vers pe foaie și singura persoană care mă putea lăuda, deși frizam penibilul. Am dus foaia, a luat-o, a citit-o și și-a atârnat un zâmbet pe buze, accentuat spre colțul gurii. Acum îl înțeleg, e cel pe care-l arborezi când ești sarcastic cu cineva și taman ce ai prins o replică cu care să-l arzi. Dar ea n-a fost în niciun fel rea, a zis bravo și m-a lăsat în plata mea. Deci, eram poet, bă! Că doar n-am avut nicio critică, nu? Și am scris altă poezie, ceva mai penibil ca prima dată. I-am dus-o din nou la inspectat. A citit-o, același zâmbet pe față, dar parcă acum era mai ascuțit, mai perfid, și totuși m-a lăudat. A doua oară. Deja eram creator geniu, nu puteam opri inspirația. A venit a treia, a patra poezie, chiar și a cincea. Pe asta din urmă i-am dus-o la citit. N-a mai rezistat. După ce a terminat-o de savurat (nu mă îndoiesc că abia aștepta să se termine), a pus mâna pe umărul meu și mi-a spus: “Hai, mă, nu vrei să te faci inginer? Sau secretar, vreai să fii secretar când erai mai mic.” N-am răspuns, dar nici n-am mai scris versuri, am zis că am creat suficient. Apoi am trecut la proză. Schițe, nuvele, idei mărețe, toate se așezau la ordinu-mi pe foaie. Și eu mai tare prețuiam cuvintele, mai tare le îmbujoram cu o limbă de lemn inconștientă preluată de prin manualele de romănâ citite și cărțile de desenat. Până i-am dat cuiva să citească. Aș fi vrut să spun că a fost cineva străin, dar de fapt a fost vară-mea. I-am dat, a citit… și ce-a mai râs în ziua aia. Apoi, vreo saptămână, m-a strigat numai “domnu’ scriitor”. M-am lăsat și de proză, n-am vrut a eclipsa clasicii. Acum vreau să scriu satiră, umor, de-astea fine. Nici nu trebuie să râzi, mă voi prinde eu singur când devin penibil. Probabil că nu mai am...

Read More

Jungla femeilor

  Despărţirile… Din prisma femeii despărţirile vizează cel puţin două lucruri: fie zile dedicate delectării cu îngheţată, bomboane, prăjiturele şi orice alt dulce care ar stopa pentru un moment suferinţa, fie detaşare de tot şi toate plus trecerea, inevitabilă, la un alt nivel. Femeile sunt diferite, fiecare are o anumită prejudecată despre relaţii în general, ceea ce le influentează stabilitatea lângă un posibil pretendent. Şi de aici rezultă cel puţin două cazuri: ori îşi canalizează toată energia pentru acea relaţie, ori îşi păstrează capul pe umeri şi stabileşte câteva reguli încă de la începutul acesteia. Ceea ce este totuşi interesant la unele din reprezentantele sexului frumos este faptul că le place, în anumite situaţii, să sufere şi, mai ales, să arate acest lucru. Încearcă să atragă mereu atenţia asupra lor, să se victimizeze sau să pară ceea ce nu sunt pentru a intra în graţiile unui oarecare. Toate acestea duc la acea suferintă sau, mai bine spus, la acea stare de autocompătimire în care caută să menţină ordinea ce devine nefirească a lucrurilor dintr-o relaţie. În majoritatea cazurilor, ele tind spre relaţii de lungă durată, spre stabilitate şi se amăgesc. Se amăgesc crezând că o găsesc în fiecare relaţie devenită eşuată fară a-şi acorda acel timp necesar pentru a testa terenul înainte de a se arunca în “luptă”. Ca şi celelalte lucruri de neînţeles din jurul nostru, aşa şi viaţa femeilor de după desparţire este o junglă. Şi, de obicei, intră cine vrea dar iese cine poate....

Read More

Eurovision, același concurs prost din fiecare an

Din lipsă de vreun atac la Boston, de vreo revoluție în Africa de Nord și pentru că Iliescu era prea ocupat ca să moară, weekendul a fost acaparat de Eurovision.

Read More
Istoria de după
May19

Istoria de după

În urmă cu o lună, prezentam situația Spitalului Clinic Dermato-Venerice “Prof. Dr. Scarlat Longhin”, monument istoric retrocedat și conservat în parfum, lichide și prezențe umane. Istoria spitalului suferă o dispersie care l-ar putea face gelos și pe Dumas: nu necesită 20 de ani pentru a se așterne pe terenul cu valoare suficientă pentru a oferi un trai regesc unui trib de somalezi, ci doar de încă câteva luni. Ironic, spitalul înverzește și înflorește. La propriu.  Foto: Ioana Sandu Moftul este și pe Facebook. Te așteptăm în vizită. S-ar putea să-ți placă și: Moara lui Assan Reprezentația Ministerului Culturii la Teatrul de vară din Parcul...

Read More
Să schimbăm sapa în cursor și brazda în ecran
May16

Să schimbăm sapa în cursor și brazda în ecran

Urăsc printul. Urăsc ideea de tipărit și atât. A clădit renume din hârtie și cerneală și le întreține iluzia măreției. Printul a fost viu, vivace, măreț, dar postura de strigoi prin lume nu-l prinde câtuși de puțin. În presă, printul a ridicat niște granzi. Niște nume pornite din nimic și care au ajuns să semneze un articol pe zi, articol de opinie. Suprema opinie! Și era suficient. Niște titani înțepați, privitori peste ochelarii care ar fi trebuit să le gireze statura de intelectuali. Niște analfabeți la început care trimiteau foaia mâzgălită de ei, făcută avion, către corectură. Și oamenii corectau. Printul le-a dat aripi și bocanci. Aripi să se creadă zburători, bocanci să calce pe ceafa altora, pe ceafa țintelor lor. Și bocancii au fost de greutatea unei mine de pix. Au semnat sute, poate mii, de editoriale, iar vorba în public cu ceilalți le era tărăgănată ca și cum ar fi trebuit să strivească sub ea secole de filosofie, de credințe, și să ridice altceva. Dar gata! În relațiile dintre oameni hârtia a păstrat prea multe secrete, prea multe ispite, prea puține sentimente. Măcar acum toate sunt efemere. Vederile nu făceau mai mult decât o poză și persoana care le trimitea, dar textul era înscăunat rege. Prea romantice scrisori, nimic mai mult decât vorbe atent lucrate, ajustate din condei, foi ucise sub cearneala care, de capul ei, se așeza cum nu trebuia, în cuvinte greșite sau netrăite. Dar gata! Internetul este rege. Trăiască el! Azi ești, mâine iară. Pentru că foaia de ziar ascunsă sub punga pentru gunoi nu va mai fi citită niciodată. Ai trimis-o în lume, ea nu-ți mai revine sub ochi, este ca o idilă scurtă, ca o aventură de o oră, de o zi, în redacție. Acum, trimiți un mail, un sms sau suni. Omul nu-ți mai așteaptă cuvântul scris în cartă, niciodată sincer și rapid. Pixelii se pun, ca electrocutați cu bice digitale care îi ghidează, pe ecranul noilor dispozitive. Să lăsăm copacii să trăiască și să fim pe cât de efemeri este electricitatea. Hârtia tipărită a murit. Stinge-i-am lumânarea, să-i tragem clopotul și să-i înfigem crucea la...

Read More

Skol concurează cu Cosmote la cele mai proaste reclame – azi, 100% malț

Skol are o nouă campanie de promovat berea sa. Normal că are, că vrea să vîndă, dar cum o promovează e absolut jenant, chiar dacă nu mai jenant decît rateurile Cosmote.

Read More
Despre oameni și fotografii
May13

Despre oameni și fotografii

Există oameni care cred că au talent la fotografie. Nimic mai bun, să fie o lume plină de talentați. Apoi, dintre aceștia, sunt cei ultra narcisiști.

Read More
Moara lui Assan, petiția și pacientul
May09

Moara lui Assan, petiția și pacientul

Bucureștiul se sufocă în cantitatea de clădiri pe care stă semeț inscripționat, mai ceva ca pe banderola câștigătoarei unui concurs de Miss, titlul de monument istoric.

Read More
Durex-n exces face din sex nesex
May09

Durex-n exces face din sex nesex

Cel mai tare lucru pe care l-am făcut la facultate, în preamărita școală de jurnalistică, a fost un studiu de piață la Publicitate. Am făcut despre prezervative. Da, prezervative!

Read More