Normalitatea lui „dacă mă mai enervezi, ai belit-o!”

Pace și iubire, prieteni. Ironic, nu-i așa? Mai ales după ce am dispărut fără preaviz și m-am autodeclarat moartă. Și mai ales acum, când încă e cald pe podele sângele francezilor… Odihnească-se în pace!

Moartea – unul dintre puținele subiecte care mă mai scoate din grota ignoranței mele și mă mai aruncă în câte o discuție ce se lasă cu scântei  Subiectul ăsta arde. Arde la fel de tare ca orice tragedie ce generează păreri, părerologi, experți întruchipați, apăruți de unde nici nu te aștepți, și-n special multe vizualizări. Arde la fel de tare ca libertatea după care ne topim.

Suntem liberi! Urlăm asta cât ne țin plămânii, dar nu cumva ne-am înțeles greșit libertatea? Oare n-am învățat, de la oameni mai deștepți decât noi, că și libertatea are limitele ei? Spuneau ei, demult: „a fi liber nu înseamnă să faci tot ce vrei…” sau „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Din păcate nu toți am învățat asta, dar azi, cred că ar fi mai sănătos pentru toată lumea dacă am învăța să ne ferim preventiv de libertatea celorlalți?

Dacă aș fi deșteaptă, aș continua cu citate aplicate și parte documentată despre religie, satiră și pamflet, dar cele 15 minute de inteligență s-au scurs, așa că voi continua ca pentru extremiști.

Să luăm un exemplu stupid, zic.

Eu sunt liberă să trăiesc cum vreau, așa că aleg să merg periodic, îmbrăcată doar în izmene, să-mpung c-un băț în curul unui crocodil. Îmi place ca o dată pe lună să sfidez normalul și să dorm în cușca leilor flămânzi doar în șlapi și-n chiloți, profitând că-s plină de răni sângerânde. Merg săptămânal, singură, până în vârful dealului, acasă la Gheorghiță – copil teribilist cu studii medii, dar cu o forță impresionantă datorată muncii fizice în gospodărie – doar ca să-i spun râzând că mă-sa-i MILF și să-i explic ce presupune asta și ce i-aș face eu și toți negrii planetei cu pulile lor legendare. Sunt liberă să mă filmez, să merg acasă fluierând și cu mâinile în buzunare și să mă pun pe net. Am această libertate și nimeni nu mă poate împiedica să profit de ea, dar n-ar trebui să am o vagă teamă de urmări?

Acum, întrebare cam logică:

Voi ce ați face în locul crocodilului, al leilor sau al copilului lipsit de rațiune?

Nu știu ce ați face voi în locul lor, dar presupun că oricare om întreg la cap, în locul meu, și-ar lua niște măsuri de precauție. Nu s-ar mai flutura pe acolo în fofoloanca goală făcând apel la simțul umorului. Vorbim totuși de personaje limitate.

E logic că la un moment dat crocodilul ală are libertatea de a-mi smulge capul, leii au libertatea de a mă hali la cină, iar Gheorghiță va dori să aibă libertatea de a practica pe mine toate cele explicate despre bunoaca de maică-sa, bineînțeles… după ce, în prealabil, mi-a crăpat țeasta cu orice topor aflat la îndemână. Toți cei de mai sus (crocodilul, leii și Gheorghiță) fiind convinși că acționează pentru un scop nobil, și anume liniștea personală (a se traduce prin: „dacă mă mai enervezi, ai belit-o!”). Aceasta schemă „cauză-efect” îi face pe sus-numiții de mii de ori mai periculoși decât orice om inteligent, dar răzbunător.

Ceea ce ar trebui să fie foarte clar este faptul că nu pot să mă joc cu focul fără să-mi pun problema arsurilor sau a incendiilor, nu pot să iau crocodilul pe încredere, pentru că prima dată nu s-a sinchisit nici să se miște, și nici nu pot să nu mă gândesc la ce ar putea să se întâmple dacă Gheorghiță pune mâna pe topor și vine spre mine. Toate astea se pot petrece în fracțiuni de secundă și spontan s-ar putea să n-am reacția cea mai favorabilă, dar dacă vin de acasă cu un plan B, aș putea să-mi cresc șansele de supraviețuire. Cu alte cuvinte până și clasicii chiloți de tablă ar putea să mă ajute…

Lăsând puțin gluma pe tușă, există oameni ambițioși, inteligenți și influenți care pot rezulta periculoși, dar există o categorie care sparge tiparul pericolului și trece în tabăra tragediei: aceștia sunt extremiștii religioși. Pentru ei încă există jertfa. Pot fi chiar ei, sau poate fi familia lor sau poți fi tu. Sunt ultimele ființe care ar trebui stârnite. Ele cunosc doar o singură cale: violența. N-ai să le poți învinge fizic doar din creion. Te vei simți mai demn că ai murit pentru un o cauză? Ești sigur că n-ai să lași acasă pe cineva căruia i-ai fi servit mai mult viu?

Nu te grăbi să îți începi discursul cu: „nu este posibil sau normal să se întâmple…”. Realitatea nu e întotdeauna normală, cu atât mai puțin corectă. Eu n-am susținut nicio secundă că ar fi normal sau corect că au murit oameni pentru că au stârnit niște nebuni, nici n-am spus că e mai bine ca viitorul să fie cenzurat în vreun fel. Nu!

Eu am spus doar că acolo unde respectul pentru libertatea celuilalt nu ți-e suficient, ar fi bine să ai un plan B și ceva măsuri serioase de protecție. La urma urmei nici astronauții nu pleacă pe Lună doar în ițari și opinci.

Moftul este pe Facebook. Vino în vizită.

O să-ți mai placă de la Miruna și:

Jurnal de emigrantă

Author: Miruna V.

Share This Post On