Viața la țară este ca un teatru absurd

Când eram mic, mi-au displăcut poveștile din „Amintiri din copilărie“. Mai târziu am aflat de ce. Sunt supraestimate și limbajul e prea greoi pentru un copil de școală primară. Le-am recitit când am fost mai mare și aveau ceva sens, mai ales că prindeam și acele inside jokes specifice lui Creangă. Am crescut la țară și am stat tot mai puțin acolo pe măsură ce am crescut. Acum, strâng un total de cam o lună în vizite întinse pe un an. Am fost la țară și tot farmecul s-a dus, că am crescut și țara a rămas la fel.

Eternitatea de la tara (2)

Am ajuns la țară dimineața. Eram pe uliță eu, părinții, bunicii, doi câini și bețivii care se întorceau de la cârciumă. Pe la 10 ne-am pus pe făcut treaba pe care n-o aveam de făcut, dar pe care a inventat-o bunicul. Nu se face să stai degeaba, că te vorbesc vecinii. Mulți sunt morți, dar nu se merită să te riști.

Bunicul s-a gândit să lege cu lanțul de copac un fel de hambar. S-a înclinat ca turnul din Pisa și mai că te miri că n-a picat. “Tataie, hai să nu-l legăm că nu fuge“, i-am zis eu. El mi-a spus să nu mai fac pe deșteptul, știe el mai bine. O zi întreagă am întins lanțurile, am strâns sârma și am priponit hambarul. Data viitoare probabil descoperă că plouă în el. Îl vom acoperi cu țiglă veche și spartă ca s-o înlocuim altă dată cu tablă ruginită. E mare lucru să ai mereu ceva de făcut.

Pe seară, am dat drumul câinelui, un moment numai bun ca bunica să apeleze la vechile texte de ocară. „Fir-ar al dracu’, că l-ai lăsat slobod. Ce, în lanț turba? Na, acu’ vrea și mâncare“, a strigat ea în timp ce câinele sărea să îi ia din mână o bucată de pâine pe care i-ar fi dat-o ea oricum. Viața la țară e așa și pe dincolo.

Moftul este pe Facebook. Vino în vizită.

S-ar putea să-ți placă și:

Nenorocul de a te fi născut: român

Eternitatea a început în pasajul de la Casa Presei

Eternitatea de la tara (1)

Author: Răzvan

Share This Post On